Asociaţia chinologică Oltenia

Data limită pentru înscrieri este 19 iunie 2022.

Data limită pentru plata contribuţiei de participare este 19 iunie 2022.

În 2022 Asociaţia Chinologică Oltenia organizează la Craiova, în Parcul Tineretului, blv. Ştirbei Vodă.

Conform prevederilor art. IV alin. 10 din Regulamentul A.Ch.R. este interzisă transmiterea formularului de înscriere, înscrierea, intrarea în spaţiul competiţional şi participarea la competiţiile canine a câinilor care prezintă coada şi/sau urechile cupate în alte scopuri decât cele curative.

Dovada cupării cozii şi/sau a urechilor în scopuri curative o constituie doar menţiunea, semnatura şi parafa medicului veterinar care a efectuat intervenţia chirurgicală de cupare trecute în carnetul de sănătate sau în paşaportul câinelui.

Tarifele de înscriere NU se restituie competitorilor care încalcă în orice mod prevederile regulamentare de mai sus.

Pentru nemembrii A.Ch.R. contribuţia de participare este dublă faţă de contribuţia de participare a membrilor A.Ch.R.

Înscrierea la concurs atrage obligativitatea plăţii contribuţiei de participare, chiar dacă ulterior nu participaţi la concurs.

Contribuţia de participare trebuie plătită înaintea datei de desfăşurare a expoziţiei, la Banca Comercială Română, sucursala Dolj, în contul A.Ch.Oltenia (CUI: 13830286):  RO71RNCB0134041630370001  (în lei).

Pe ordinul de plată se va detalia explicit suma.

Click aici pentru a descărca formularul de înscriere în format PDF. (239,23 kB)

Click pentru a descărca Adobe Acrobat Reader
Este necesar Adobe Acrobat Reader pentru vizualizarea conţinutului fişierelor PDF.

Vezi aici repartizarea arbitrilor pe rase

Confirmarea înscrierii se va face prin email (la adresa de email indicată în formularul de înscriere).

În acest an se acceptă doar înscrieri online la adresa https://www.acholtenia.ro.

După încheierea înscrierilor, participanţii la show vor primi numărul (numerele) de concurs prin email.

Informatii suplimentare la telefon: +40 740 028688 (Sorin Tanasie)

email: office@acholtenia.ro


Vezi şi   2022  2021  2020  2019  2018  2017  2016  2015  2014  2013 
Pasiune responsabilă

Vă mulţumim pentru respectarea arbitrilor şi deciziilor acestora, a celorlalţi expozanţi precum şi organizatorilor acestei expoziţii.

Nerespectarea regulilor va duce la excluderea din expoziţia în curs de desfăşurare şi la declanşarea unei proceduri disciplinare de către asociaţia organizatoare.

© 2006-2022 Asociatia Chinologica Oltenia
Design by Roserco