Asociaţia chinologică Oltenia

 INFORMARE despre CONDIŢIILE CONTRACTUALE de ÎNSCRIERE şi PARTICIPARE

Informaţiile de mai jos sunt extrase din Regulamentul A.Ch.R. privind Competiţiile canine, 15 feb. 2024 (pagini 37-46)

  1.  INFORMAŢII PRELIMINARE:

    1. Prezentele Condiţii Contractuale de Înscriere şi Participare sunt disponibile doar electronic, prin intermediul unui program de calculator, referit în continuare ca şi Aplicaţie Informatică sau Aplicaţia, pus la dispoziţie pe un site de internet, în vederea înscrierii şi participării ulterioare la o Competiţie canină organizată sub egida Asociaţiei Chinologice Române, referită în continuare şi prin acronimul AChR, afiliată la Federaţia Chinologică Internaţională, referită în continuare şi prin acronimul FCI.

    2. Din punct de vedere legal, înscrierea şi participarea la Competiţiile organizate sub egida AChR presupune în mod obligatoriu încheierea la distanţă, prin mijloace electronice, prin intermediul Aplicaţiei, a Contractului de Prestări Servicii de Înscriere în Competiţia canină, referit în continuare şi Contractul.

    3. Contractul se va încheia numai la distanţa, prin mijloace electronice, între:

      Asociaţia _________________________________, cu sediul în România, jud. _____________, loc. __________________, str. _________________________, nr. ____, bl. _____, sc. ____, et. ____, apt. _____, cu adresa de corespondenţa situată în România, jud. _____________, loc. __________________, str. _________________________, nr. ____, bl. _____, sc. ____, et. ____, apt. _____, telefon _______________________, email ____________________, site oficial www.____________.ro,

      referită în continuare şi Asociaţia sau Organizatorul, în calitate de membru al AChR si Persoana care a solicitat înscrierea în Competiţia mai jos-menţionată, în nume propriu sau prin mandatar, referită în continuare şi Client sau Beneficiar ori Competitor, cu datele de identificare ce rezultă din actul său valid de identitate, prin:

      1. transmiterea electronică de către Competitor a solicitarii de înscriere, prin intermediul Aplicaţiei,
      2. confirmarea electronică de către Organizator a solicitării de înscriere de către Organizator, în condiţiile de mai jos.
    4. Etapele tehnice necesare încheierii Contractului sunt următoarele:

      1. accesarea link-ului de intrare în Aplicaţie;
      2. verificarea prelabilă a corectitudinii şi a apartenenţei adresei de email folosită pentru realizarea înscrierii;
      3. lecturarea Condiţiilor Contractuale de Înscriere şi Participare, ce constituie formularul tipizat prevăzut în Anexa 4 la Regulamentul AChR privind competiţiile canine, în acea secţiune a Aplicaţiei în care aceste Condiţii sunt redate;
      4. completarea formularului tipizat AChR de înscriere şi participare în Competiţia canină, ce constituie formularul tipizat prevăzut în Anexa 5 la Regulamentul AChR privind competiţiile canine;
      5. introducerea în Aplicaţie a copiilor electronice ale documentelor necesare înscrierii;
      6. parcurgerea pasului intermediar privind informarea şi verificarea documentelor câinilor cu cozile şi/sau urechile cupate pentru care se solicită înscrierea în Competiţie;
      7. manifestarea acordului prealabil expres de începere a executării Contractului şi manifestarea confirmării că a luat cunostinţă de faptul că îsi va pierde dreptul de retragere după executarea integrală a contractului de către Organizator, executare integrală care intervine la momentul confirmării înscrierii;
      8. acceptarea Condiţiilor Contractuale de Înscriere şi Participare,
      9. confirmarea scrisă a solicitării de înscriere de către Organizator, prin email.
    5. Transmiterea solicitării de înscriere prin intermediul Aplicaţiei constă în următoarele acţiuni ale Competitorului:

      1. completarea formularului tipizat AChR de înscriere şi participare icirc;n Competiţia canină;
      2. introducerea în Aplicaţie a copiilor electronice ale documentelor necesare înscrierii, respectiv:
        1. copia lizibilă a actului de origine recunoscut de AChR al câinelui;
        2. copia lizibilă a împuternicirii de înscriere a câinelui în Competiţie (dacă înscrierea se realizează prin mandatar);
        3. copia lizibilă a dovezii de achitare a tarifului de înscriere;
        4. copia lizibilă a dovezii că, la data înscrierii, Beneficiarul este membru activ al unui membru AChR sau al altei organizaţii chinologice recunoscute de FCI
        5. copia lizibilă a certificatului de campion sau a certificatului de muncă emisă de AChR sau al altei organizaţii chinologice recunoscute de FCI, dacă este cazul.
      3. parcurgerea pasului intermediar privind informarea şi verificarea documentelor câinilor cu cozile şi/sau urechile cupate pentru care se solicită înscrierea în Competiţie;
      4. manifestarea acordului prealabil expres de începere a executării Contractului şi confirmarea că a luat cunoştinţă de faptul că îşi va pierde dreptul de retragere după executarea integrală a Contractului de către Organizator, executare integrală care intervine la momentul confirmării înscrierii şi care este simultană cu momentul încheierii Contractului ca urmare a confirmării solicitării de înscriere, în scris, pe email;
      5. acceptarea Condiţiilor Contractuale de Înscriere şi Participare la Competiţia canină,
      6. acţionarea butonului ”Înscriere”.
    6. Manifestarea acordului prealabil expres de începere a executării Contractului, confirmarea luării la cunostinţă si acceptarea Condiţiilor Contractuale de Înscriere şi Participare la Competiţia canină se realizează de către Competitor, la distanţă, prin mijloace electronice, prin intermediul Aplicaţiei, prin bifarea:

      1. căsuţei de tip check-box din dreptul menţiunii ”Sunt de acord cu începerea executării Contractului”
      2. căsuţei de tip check-box din dreptul menţiunii ”Am luat cunostinţă de faptul că îmi voi pierde dreptul de retragere după executarea integrală a Contractului de către Organizator, executare integrală care intervine la momentul confirmării înscrierii şi care este simultană cu momentul încheierii Contractului ca urmare a confirmării solicitării de înscriere de catre Organiator, în scris, pe email”
      3. căsuţei de tip check-box din dreptul menţiunii ”Sunt de acord cu Condiţiile Contractuale de Înscriere şi Participare".
    7. Pentru evitarea oricăror neclarităţi, bifarea căsuţelor de tip check-box mai sus menţionate şi acţionarea butonului ”Înscriere” reprezintă fiecare dintre ele Semnături Electronice, în sensul dispoziţiilor art. 4 pct. 3 si art. 6 din LEGEA 455/2001, având aceeasi valoare juridică cu o semnatură olografă.

    8. Confirmarea scrisă a solicitării de înscriere se realizează de către Organizator, în condiţiile prezentului Regulament, fie automat, fie manual.

    9. Data şi ora confirmării scrise este data şi ora transmiterii mesajului email de confirmare, având în vedere specificul acestor mijloace de comunicare care asigură transmiterea instantanee a mesajului, indiferent de data şi ora la care destinatarul a citit mesajul electronic şi/sau fisierele atasate acestuia.

    10. La momentul confirmării solicitării de înscriere în conditiile de mai sus are loc încheierea Contractului de Prestări Servicii de Înscriere în Competiţia canină, iar Condiţiile Contractuale de Înscriere şi Participare la Competiţia canină, vor guverna atât Contractul, cât şi condiţiile de participare ulterioară la Competiţia canină respectivă.

    11. La acelasi moment, având în vedere specificul Contractului, are loc şi executarea integrală a Contractului de către Organizator, prin prestarea serviciului de înscriere.

    12. Contractul se încheie bilingv, în limba româna şi în limba engleză.

    13. Contractul va fi stocat de către Organizator în Aplicaţie, inclusiv în Contul de Client al Beneficiarului (dacă Aplicaţia este prevazută cu funcţia de Cont Client) şi va fi si trimis pe adresa de email a Beneficiarului, în mod automat, la acţionarea butonului ”Înscriere”.

    14. Dacă Aplicaţia este prevazută cu funcţia de Cont Client, mijloacele tehnice pe care Organizatorul le pune la dispoziţia Beneficiarului pentru identificarea şi corectarea erorilor survenite cu ocazia introducerii datelor constau atât în permiterea accesului în Aplicaţie şi corectarea lor de catre Beneficiar, cât şi în posibilitatea de a recupera Credentialele de Acces pierdute/uitate prin accesarea unei pagini din Aplicaţie în care se introduce adresa de email, ori numărul de telefon utilizate în procesul de autentificare; în caz contrar, Beneficiarul va informa Organizatorul telefonic sau pe email, cu privire la corectarea erorilor identificate, urmând ca Organizatorul să corecteze erorile semnalate.

  2.  CLAUZE CONTRACTUALE:

    1. Părţile sunt cele expuse în subsolul paginii: Termeni folosiţi...

    2. Competiţia canină cu denumirea:

      ________________________, ce face obiectul prezentelor Condiţii Contractuale de Înscriere şi Participare va fi organizată de catre Asociaţie şi se va desfaşura în data de _______________, în Romania, jud. _____________, loc. _____________, str. _______________, nr. ____, coordonate GPS: _______________, _______________, cu participarea de spectatori.

    3. Corpul de arbitri care va oficia la Competiţia canină este format din:

      Dna/Dnul: ________________________ (RO);
      Dna/Dnul: ________________________ (RO);
      Dna/Dnul: ________________________ (RO);

      Modificarea componenţei corpului de arbitri prezenţi la Competiţie poate fi realizată de către Organizator în mod unilateral în cazul în care unul sau mai mulţi arbitri anunţa Organizatorul ca nu mai pot participa, caz în care Organizatorul nu va putea fi făcut raăunzător în niciun fel pentru orice fel de daune pe care Beneficiarul ar putea să le sufere.

    4. Competiţia se adresează exclusiv Competitorilor care:

      1. atât la data înscrierii cât şi la data Competiţiei, sunt membrii a cel puţin unui membru al AChR sau al unei alte organizaţii chinologice recunoscute FCI,
        şi
      2. care prezintă cel puţin un câine ce deţine un certificat de origine (pedigree), eliberat de către AChR, sau de către o altă organizaţie chinologică recunoscută de FCI.

      Încălcarea acestei clauze duce la anularea de drept a înscrierii (fără îndeplinirea altor formalităţi), taxa de înscriere achitată nu se va restitui, iar dacă câinele a fost totuşi arbitrat, rezultatele obţinute de acesta nu vor fi omologate, iar dacă totuşi au fost omologate, atunci acestea vor fi anulate şi împotriva persoanelor în cauză se va declanşa procedura disciplinară prevazută de regulamentele AChR în vigoare.

    5. NU este permisă înscrierea şi participarea la Competiţii a:

      1. câinilor care la data Competiţiei nu au împlinit încă vârsta de 4 luni;
      2. câinilor cu proprietari care la data înscrierii sau la data Competiţiei, sunt membrii ai unei organizaţii chinologice NErecunoscute de FCI;
      3. câinilor pentru care nu se prezintă acte de origine recunoscute de AChR, afiliată la FCI, cu excepţia câinilor din rasele pure pentru care COR este deschisă;
      4. câinilor cu proprietari români pentru care se prezintă acte de origine emise de alte organizaţii chinologice recunoscute de FCI care însă NU au fost nostrificate la COR până la data ţinerii Competiţiei, cu excepţia câinilor din rasele pure pentru care COR este deschisă;
      5. câinilor pentru care se aşteaptă emiterea, nostrificarea sau sosirea actelor de origine de la COR;
      6. câinilor care prezintă coada şi/sau urechile cupate în alte scopuri decât cele curative; dovada cupării cozii şi/sau a urechilor în scopuri curative o constituie doar menţiunea/menţiunile în acest sens, semnatura şi parafa medicului veterinar care a efectuat intervenţia chirurgicală de cupare trecute în carnetul de sănătate sau în paşaportul câinelui;
      7. câinilor a căror identificare nu a fost posibilă în condiţiile prezentului Regulament (pe bază de microcip);
      8. câinilor pentru care nu se prezintă originalul carnetului de sănătate sau al paşaportului, completat şi vizat în conformitate cu dispoziţiile legale în vigoare;
      9. câinilor pentru care în carnetul de sănătate NU există dovezile de efectuarea a vaccinării antirabice şi a deparazitărilor interne şi externe în termen la data ţinerii Competiţiei;
      10. câinilor pentru care se prezintă un carnet de sănătate în care sunt efectuate ştersături/adăugiri sau alte indicii de falsificare ori contrafacere;
      11. câinilor bolnavi ce suferă de o boală contagioasă şi a câinilor a căror stare de boală le afectează bunăstarea;
      12. câinilor castraţi sau atinşi de atrofie testiculară;
      13. femelelor în călduri;
      14. femelele ale căror gestaţii sunt de peste 25 zile sau care sunt vizibile;
      15. femelelor care alăptează;
      16. femelelor însoţite de puii lor care sunt mai mici de 4 luni sau care, deşi au peste trei luni, nu sunt înscrişi în Competiţie;
      17. câinilor orbi sau surzi;
      18. câinilor înscrişi pe lista forfetară,
      19. câinilor având ca proprietari persoane care sunt înscrise în lista forfetară.

      Încălcarea acestei clauze duce la anularea de drept a înscrierii (fără îndeplinirea altor formalităţi), taxa de înscriere achitată nu se va restitui, iar dacă câinele a fost totuşi arbitrat, rezultatele obţinute de acesta nu vor fi omologate, iar dacă totuşi au fost omologate, atunci acestea vor fi anulate şi împotriva persoanelor în cauză se va declanşa procedura disciplinară prevazută de regulamentele AChR în vigoare.

    6. Pentru evitarea oricăror neclarităţi, serviciul de înscriere în Competiţie se prestează numai după plata tarifului de înscriere mai jos-menţionat, iar participarea ulterioară la Competiţie, ce presupune prezentarea Beneficiarului şi a câinelui înscris la locatia în care se desfasoară Competiţia, ridicarea numerelor de concurs şi prezentarea în ringurile de arbitraj etc. se va realiza cu respectarea prezentelor Condiţii Contractuale de Înscriere şi Participare şi a tuturor regulamentelor FCI şi AChR aplicabile, în mod gratuit.

    7. Tariful de inscriere este in valoare de ______ LEI, pentru competitorii cu resedinta permanentă in Romania si in valoare de _____ EUR, pentru competitorii care NU au resedintă permanentă in Romania, in vederea acoperirii tuturor cheltuieililor suplimentare legate de traducerile in/dintr-o limba oficiala FCI din/in limba româna a documentelor, conversatiilor, arbitrajelor etc.

    8. Plata taxei de inscriere in LEI se va face exclusiv prin depunere sau transfer in contul bancar nr. _________________________, deschis de beneficiarul Asociatia _____________________ la Banca ____________________.

    9. Plata taxei de inscriere in EUR se va face exclusiv prin depunere sau transfer in contul bancar nr. _________________________, deschis de beneficiarul Asociatia _____________________ la Banca ____________________, cod SWIFT (BIC) ______________.

    10. Data limită pentru transmiterea solicitărilor de inscriere este ______________, ora 23:59:59.

    11. Pentru realizarea înscrierii Beneficiarul va trebui să completeze cu litere majuscule toate rubricile obligatorii din formularul online de înscriere şi participare, marcate în acest sens cu semnul * (steluţa) sau cu orice alt semn, menţiune sau culoare distinctivă care atestă caracterul obligatoriu, precum şi să ataşeze formularului online de înscriere şi participare:

      1. copia lizibilă a actului de origine recunoscut de AChR al câinelui;
      2. copia lizibilă a împuternicirii de înscriere a câinelui în Competiţie (dacă înscrierea se realizează prin mandatar);
      3. copia lizibilă a dovezii de achitare a tarifului de înscriere;
      4. copia lizibilă a dovezii că, la data înscrierii, Beneficiarul este membru activ al unui membru AChR sau al altei organizaţii chinologice recunoscute de FCI;
      5. copia lizibilă a certificatului de campion sau a certificatului de muncă emisă de AChR sau al altei organizatii chinologice recunoscute de FCI, dacă este cazul.

      Atentie! În cazul în care NU se vor furniza documentele mai sus-menţionate, cererea de înscriere în Competiţie NU va fi considerată valabilă iar câinele NU va fi înscris în Competiţie.

    12. Prin înscrierea şi participarea la Competiţie, Competitorul işi asumă respectarea în totalitate a Regulamentului AChR pentru Competiţii canine, disponibil pe site-ul de internet www.ach.ro.

      Nerespectarea mai sus-menţionatului Regulament va duce la excluderea din Competiţie, la declanşarea procedurii disciplinare prevăzută de regulamentele AChR în vigoare împotriva persoanelorîn cauză şi, dacă este cazul, la obligaţia de acoperire a pagubelor cauzate.

    13. De asemenea, respectarea Arbitrilor şi a deciziilor acestora, a Organizatorului şi deciziilor acestuia, precum şi a celorlalţi participanţi la Competiţie este obligatorie.

      Încălcarea acestei clauze va duce la excluderea din Competiţie şi la declanşarea procedurii disciplinare prevazută de regulamentele AChR în vigoare împotriva persoanelor în cauză.

    14. Sănătatea şi bunăstarea câinilor trebuie să fie PRIORITATEA CAPITALĂ în toate Competiţiile, de aceea în cadrul Competiţiilor FCI şi AChR, participanţii au obligaţia de a asigura bunăstarea câinilor.

      Este interzisă expunerea câinilor în maşină la temperaturi extreme (prea cald sau prea frig), aplicarea de rele tratamente câinilor sau săvârşirea de acte de cruzime faţă de aceştia.

      Încălcarea clauzelor de mai sus duce la anularea de drept a înscrierii (fără îndeplinirea altor formalităţi), taxa de înscriere achitată nu se va restitui, iar dacă câinele a fost totuşi arbitrat, rezultatele obţinute de acesta nu vor fi omologate, iar dacă totuşi au fost omologate, atunci acestea vor fi anulate şi împotriva persoanelor în cauză se va declanşa procedura disciplinară prevazută de regulamentele AChR în vigoare.

      De asemenea, împotriva persoanelor în cauză se se pot declanşa procedurile penale sau contravenţionale de către instituţiile abilitate, inclusiv ridicarea câinelui maltratat şi plasarea acestuia într-un adăpost public.

  Termeni folosiţi în Regulamentul A.Ch.R. privind Competiţiile canine:

  • Persoana care a solicitat înscrierea în Competiţie, în nume propriu sau prin mandatar, va fi referită în continuare ca şi Client sau Beneficiar ori Competitor

  • Programul de calculator, referit în continuare şi Aplicaţie Informatică sau Aplicaţia, pune la dispoziţie Condiţiile Contractuale de Înscriere şi Participare, electronic, pe internet, în vederea înscrierii şi participării ulterioare la o Competiţie canină organizată sub egida Asociaţiei Chinologice Române, referită în continuare şi prin acronimul AChR, afiliată la Federaţia Chinologică Internaţionala, referită în continuare şi prin acronimul FCI.

  • Acronimul DCP se referă la prelucrarea datelor cu caracter personal, iar acronimul GDPR se referă la drepturile pe care le aveţi în conformitate cu Regulamentul general privind protectia datelor nr. 679/2016.

  • Înscrierea şi participarea la Competiţiile organizate sub egida AChR presupune în mod obligatoriu încheierea la distanţă, prin mijloace electronice, prin intermediul Aplicaţiei, a Contractul de Prestari Servicii de Înscriere în Competiţia canină, referit în continuare ca şi Contractul.

  • Termenii ce fac referire la persoane fizice sunt aplicabili pentru ambele sexe

  • Toate referirile din Regulament la termenul "proprietar" se consideră făcute şi la termenul "coproprietar", pe cote părţi sau în devălmaşie, după caz, cu excepţia cazurilor în care se specifică în mod expres contrariul

  • Toate referirile făcute la noţiunea de "proprietar, handler sau deţinător temporar român" se consideră făcute, după caz, la persoanele fizice ce deţin cetăţenia română şi/sau la persoane juridice de naţionalitate română, înfiinţate şi organizate conform legii române


Design by Sensitek